Limba tibetană are 30 de consoane și 5 vocale. Primul cuvânt pe care îl învață majoritatea străinilor este tsampa (făină de orz prăjit), deoarece este alimentul de bază în Tibet. Oaspeții sunt primiți întotdeauna cu ceai și unt sărat, untul având și alte utilizări, precum alimentarea lămpilor pentru iluminat.
Alfabetul tibetan derivă dintr-un alfabet indian din secolul al VII-lea. Unele consoane se combină pentru a crea sunete diferite (de exemplu, „zl” se pronunță „d”). Există și cuvinte omofone care se scriu diferit, precum la, lha și bla, toate pronunțate „la”, dar cu înțelesuri distincte: trecătoare, zeu, respectiv suflet. Limba se scrie de la stânga la dreapta, fără majuscule, paragrafe sau semne de punctuație.
Majoritatea teritoriului tibetan se află între 3.000 și 5.000 de metri altitudine. Aici se cultivă napi și orz și se cresc iaci, capre și oi. Cel mai sacru munte este Kailash (Gang Rinpoche – „muntele prețios”), sursa a patru fluvii majore: Indus, Sutlej, Karnali și Brahmaputra.
Particula ri desemnează muntele nelocuibil și apare în cuvinte precum ri ma (pământ arid), ri dag (animale sălbatice) sau ri phag (mistreț).
O legendă tibetană spune că fiul zeului creator a fost trimis pe pământ pentru a da naștere primilor oameni, strămoșii celor șase clanuri tibetane.
Casele tradiționale tibetane au ferestre mici spre exterior și mai mari spre curtea interioară. În partea de nord există mereu o cămară, iar multe locuințe au o capelă privată pentru musafiri de seamă.
Costumele tradiționale și podoabele capilare sunt adesea împodobite cu turcoaze și chihlimbar.
Budismul tibetan este un element central al culturii, devenind religie de stat în secolul al VIII-lea. Aproximativ 90% din populație practică budismul. Termenul lama desemnează un maestru spiritual, nu un simplu călugăr (drapa). Călugării sunt conduși de un stareț (khenpo), iar călugărițele poartă titlul ani. Clericii de rang înalt sunt onorați cu titlul Rinpoche („Marele Prețios”). Ritualurile speciale se numesc choga sau to.
Printre cărțile celebre despre Tibet se numără „Tintin în Tibet”, o poveste pentru copii și adulți, și „Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer, ecranizată într-un film bine cunoscut. O altă lucrare valoroasă este cea a lui Françoise Pommaret, „Tibetul. O civilizație rănită”, tradusă și în română. Autoarea, doctor în etnologie, a călătorit mult în Tibet și oferă o perspectivă detaliată asupra culturii tibetane.
