Te reapuci de engleză. La ce să te aștepți la un curs Lektor?

În sfârșit, te-ai hotărât să te reapuci de engleză. Dacă te gândești la cum făceai engleză la școală, așteptările tale sunt probabil cam așa. Primim o carte, învățăm niște reguli de gramatică, facem exerciții din acelea cu puncte-puncte, citim un text și răspundem la întrebări. 

Poate că speri ca, de data asta, să nu mai faci greșeli. Poate că vrei să înveți toate cuvintele care îți lipsesc, ca să nu te mai blochezi în mijlocul propoziției. Poate că speri să ți se îmbunătățească și pronunția, cât să suni ca un vorbitor nativ. Britanic sau american, după preferințe. Și probabil te gândești că, dacă le pui pe toate la un loc, la un moment dat o să vorbești fluent. 

Ai dreptate… într-o oarecare măsură. Gramatica îți trebuie, cuvintele îți trebuie, la pronunție lucrăm. Doar că vine destul de repede un moment pentru care niciun exercițiu cu puncte-puncte nu te-a pregătit. Colegul de lângă tine te întreabă ceva, chiar e curios să audă răspunsul și acum trebuie să te hotărăști ce vrei să-i spui. 

Hai să vezi cum ajungem acolo. De fapt, dacă citești acest articol după ce te-ai înscris la curs, ai trecut deja prin prima parte. 

„Înțeleg, dar mă exprim cam greu” 

Probabil ai spus asta cel puțin o dată în cele 15 minute în care ai avut testul de plasare oral. Poate te-ai și poticnit, ai cerut un cuvânt, iar cuvântul respectiv ți-a venit singur în minte la cinci minute după ce ai încheiat conversația. Apoi ai avut de scris un text. Un fel de compunere, cum poate n-ai mai scris de ani de zile. Tentația să întrebi AI-ul dacă sună bine a fost destul de mare, dar până la urmă ai scris singur. Bine, poate ai verificat un cuvânt pe Google. 

Urmează rezultatul, recomandările și încadrarea în grupă. Aici reacțiile diferă. „Eu, la B2? Dar m-am blocat de două ori în timp ce vorbeam!” Sau, dimpotrivă, „Doar B1? La câte înțeleg în engleză, mă așteptam la mai mult.” 

În cei 17 ani de activitate la Lektor am evaluat mii de oameni și știm cât de ușor îți rămâne în minte, dintr-o conversație întreagă, tocmai cuvântul pe care nu l-ai știut. Trainerul a auzit și ce ai spus în celelalte 14 minute. A observat dacă ai înțeles întrebările, cât ai putut dezvolta un răspuns și cum te-ai descurcat când ți-a lipsit acel cuvânt. Textul scris ne arată și ce poți face atunci când ai timp să te gândești și să revii asupra unei formulări. Din toate acestea alegem grupa în care considerăm că ai cel mai mult de câștigat. Iar dacă recomandarea te surprinde, întreabă-ne. Îți putem spune cum am ajuns la ea. 

Prima ședință. „Parcă mai mult am vorbit” 

Începe cursul și, încă de la prima oră, vorbiți în engleză. Profesoara vorbește și ea doar în engleză. Oare știe română?  

Faci cunoștință cu ceilalți, afli cu ce se ocupă, povestești câte ceva despre tine. Pe un coleg îl înțelegi ușor, pe altul îl rogi să repete. La un moment dat vi se cere să alegeți temele pe care ați vrea să le abordați în modul. Te uiți pe listă. Le-ai face pe toate, dar, dacă tot trebuie să alegi, te uiți și pe la gramatică. Unde erau timpurile trecute? Dar condiționalele? 

Primești o temă pentru acasă și pleci cu impresia că, la prima ședință, mai mult ați stat de vorbă. Ceva serios, o lecție de gramatică sau măcar un text cu întrebări, probabil faceți data viitoare. 

Numai că, în timp ce povestea colega ta, ai înțeles suficient cât să o întrebi de ce și-a schimbat locul de muncă. Ea a răspuns cu ceva la care nu te așteptai și de acolo ați mai vorbit două minute. Dacă unul dintre motivele pentru care ai venit la curs a fost „să pot avea o conversație în engleză”, tocmai ai avut una. Și trainerul a aflat ceva ce ar fi fost greu de văzut într-un exercițiu scris. Cum te descurci când nimeni nu ți-a pregătit replica următoare? 

De la a doua ședință, începeți în forță 

Vorbire, citire, puțină gramatică, iar vorbire, ascultare și, ai ghicit, din nou vorbire. Cam o activitate din trei te pune în situația de a spune ceva, fie în perechi, fie într-un grup mic, fie în fața colegilor. Uneori faci small talk despre vreme sau despre un film. Alteori ajungi să dezbați sustenabilitatea AI. Depinde și ce ați ales la prima oră. 

Să zicem că ai ales condiționalele. Regula îți sună cunoscut, la exercițiu completezi corect If I had more time, I would… și te gândești că partea asta o știi deja. Cinci minute mai târziu, un coleg te întreabă ce ai schimba dacă ai conduce firma la care lucrezi. Ai câteva idei, una chiar foarte bună, te grăbești să i-o spui și, pe la jumătatea frazei, îți dai seama că ai pus un would și unde nu trebuia. Cum se poate, dacă adineauri ai făcut exercițiul fără nicio greșeală? 

În exercițiu știai deja ce structură îți trebuie și îți puteai concentra toată atenția asupra ei. În conversație ai de ales și ideea, și cuvintele, și formularea, în timp ce colegul așteaptă să afle ce ai face tu cu firma. Între momentul în care înțelegi o regulă și cel în care îți vine firesc să o folosești poate trece ceva timp. De aceea revenim la ea. Azi schimbi ceva la firmă, altă dată îi dai un sfat unui coleg și, cu fiecare ocazie, ai încă o șansă să folosești ce știi deja pe hârtie. 

„Dar de ce nu suntem corectați pe loc?” 

Depinde ce facem în momentul respectiv. Dacă exersăm condiționalele, e foarte posibil ca trainerul să te oprească și să-ți dea ocazia să reformulezi. Dacă ești în mijlocul unei povești și ai cinci oameni care chiar vor să afle cum se termină, s-ar putea să te lase să o termini. Greșeala poate aștepta două minute. Poanta, mai greu. 

La unul dintre cursuri, de exemplu, am simulat un podcast. Trainerul a înregistrat conversația, iar participanții au primit apoi feedback personalizat. Când te asculți, poți observa lucruri care îți scapă complet în timp ce vorbești. Poate că povestești mai ușor decât credeai. Poate că pronunți bine fiecare cuvânt în parte, dar pui accentul în frază în așa fel încât ceea ce voiai să subliniezi trece aproape neobservat. Dintr-odată, „vreau să-mi îmbunătățesc pronunția” devine ceva mult mai concret. Știi ce să încerci diferit data viitoare. 

„Sigur suntem toți la același nivel?” 

După câteva întâlniri, începi să îți cunoști colegii. Unul vorbește cu atâta ușurință, încât te întrebi ce caută în grupa ta. Apoi lucrați împreună la un exercițiu de gramatică și îți cere să-i explici de ce ai ales răspunsul acela. Altă colegă e spirt la gramatică, dar când îi vine rândul să vorbească are nevoie de timp să își adune ideile. Tu poate înțelegi tot ce spune profesoara și pierzi jumătate din ce auzi într-o înregistrare. 

Un nivel precum B1 sau B2 descrie, în linii mari, ce poți face în engleză. În interiorul aceleiași grupe pot sta foarte bine alături cineva care folosește engleza zilnic în ședințe și cineva care o folosește mai ales ca să citească documentație sau să scrie e-mailuri. Au exersat lucruri diferite. Se vede și la curs. De altfel, s-ar putea ca acel coleg pe care îl admiri pentru cât de ușor vorbește să se întrebe cum de găsești tu mereu cuvântul potrivit. 

Ședința a zecea. „Bun, și acum ce știu să fac?” 

La finalul modulului reluăm temele prin care am trecut, în activități de citire, ascultare, scriere și vorbire. Merită să te întorci cu gândul și la interviul inițial. Îți amintești momentul în care te-ai oprit fiindcă îți lipsea un cuvânt și ai așteptat să te ajute trainerul? Poate că și acum îți mai lipsește câte unul. Doar că între timp ai descoperit că poți să explici ce vrei să spui, colegul te înțelege și conversația merge mai departe. 

Poate că semnul cel mai clar apare chiar în afara cursului. Într-o ședință la serviciu îți vine să pui o întrebare și, de data asta, chiar o pui. Îți dai seama după aceea că ai greșit ceva la verb. Îți dai seama și că ai primit răspunsul de care aveai nevoie. 

Cum te simți după zece ședințe? Probabil ai spune-o cam așa. „Parcă vorbesc mai bine. Măcar am curaj să deschid gura. Știu și mai multe cuvinte și parcă nici nu mai fac așa de multe greșeli. Sau poate că nu mă mai tem așa de tare de ele. La gramatică aș mai fi lucrat puțin. Iar cu intonația, sincer, nici nu știam că am ceva de lucrat.” 

Și, dacă te înscrii la modulul următor, s-ar putea ca de data asta, când te întrebăm ce teme ai vrea să alegi, să ai deja un răspuns. „Condiționalele, da, le mai exersăm. Dar mai facem și un podcast?”