Multe povești de Crăciun sunt construite în jurul unor personaje care, din diferite motive, nu înțeleg și nu vor să participe la această sărbătoare iubită peste tot în lume. Dacă vă întreb: care sunt 2 dintre cele mai faimoase povești de Crăciun? Un răspuns sigur va fi nuvela lui Charles Dickens A Christmas Carol, iar celălalt cartea ilustrată a lui Dr. Seuss How the Grinch stole Christmas. Și ce au aceste povești în comun? În primul rând ambele au fost adaptate în mai multe filme de succes ce sunt vizionate peste tot în lume în preajma Crăciunului. Dar mai mult de atât, în ambele povești personajul principal începe prin a refuza să intre în spiritul sărbătorilor, iar în final ajunge să înțeleagă care este adevărata semnificație a Crăciunului.
Înțelegerea semnificației Crăciunului este o temă întâlnită în majoritatea poveștilor de Crăciun, fiecare având bineînțeles propria abordare și perspectivă. Însă în toate aceste povești există un personaj care, deși esențial acestei sărbători, mereu rămâne în fundal. Este ignorat și luat de-a gata atât de scriitori cât și de cititori. Mă refer, bineînțeles, la bradul de Crăciun.
Ați putea să vă imaginați un Crăciun fără brad? Cel mai probabil nu, este elementul esențial sărbătorii. Și totuși, v-ați întrebat vreodată cum vede un brad Crăciunul? Dacă ar putea vorbi, ce ar crede despre faptul că este împopoțonat ca de mare sărbătoare preț de câteva zile și apoi uitat pentru tot restul anului? Aceeași întrebare pare că și-a pus-o și faimosul scriitor de povești pentru copii Hans Christian Andersen. În scurta poveste Bradul (sau The Fir Tree) Andersen ne prezintă Crăciunul privit prin ochii unui brad care, fiind cel mai frumos din târg, este ales de o familie bogată pentru a le împodobi casa de Crăciun. Fiind scurtă, nu vă pot dezvălui prea multe detalii din poveste fără să vă răpesc de plăcerea de a descoperi-o singuri.
Dacă sunteți curioși să priviți Crăciunul altfel, puteți citi povestea 📖aici sau ascultați versiunea audio ▶️aici.
Dacă ați citit povestea, verificați-vă cunoștințele rezolvând acest ❓quiz.