Publicat pe — Lasă un comentariu

Detalii interesante despre engleza vorbită în India (Indian English)

india

În general, credem că engleza e vorbită cam de toată lumea în India. În mod surprinzător, de fapt numărul vorbitorilor de limbă engleză este estimat la 12% dintre locuitori (tinzând spre 30% dintre indieni, pentru că din ce în ce mai mulți vorbesc această limbă). Această estimare este făcută cu acuratețe, pentru că în India sunt 28 de state și 8 uniuni teritoriale, deci 36 de „entități” teritoriale în care sunt vorbite limbi locale. Așa cum în Uniunea Europeană limbile română și suedeză sunt mult diferite, la fel și limbile din aceste state indiene sunt extrem de diferite și neinteligibile pentru persoane din alte state. Limba hindi e vorbită în jumătatea de nord, ca limbă comună. Astfel, vorbitorii de limbă engleză în India sunt cam 125.000.000, iar hindi ar fi o limbă mai utilă pentru a comunica în această țară (hindi fiind și limba oficială a țării din 1950, iar engleza fiind folosită în scopuri oficiale din 1965).

Totuși, 125-195 de milioane de vorbitori fiind o cifră mare, India este pe locul 2-4 în lume ca număr de vorbitori de engleză. Desigur, în afară de aceștia, chiar mai multe persoane pot vorbi engleză măcar la nivel începător. Pentru că India a fost colonie britanică timp de 190 de ani (1757-1947).

Unele cuvinte în engleză sunt de fapt cuvinte din hindi, folosite pentru mâncare (biryani), haine (dupatta), plante (neem, tulsi), filosofie (sadhana), muzică (tala).

  • Cuvântul cash vine dintr-un cuvânt indian din limba tamilă (kaasu), deși cuvântul francez caisse (o cutie cu bani) a fost de asemenea propus ca etimologie.
  • Catamaran vine din kattumaran, tot din tamilă (தமிழ்).
  • Shampoo din champo (a presa, a masa), un cuvânt în hindi (हिन्दी). Șampon.
  • Jungle din jangal (în sanscrită și hindi). Junglă. Deși jangal putea însemna pădure, dar și deșert, teren necultivat, cuvântul englez jungle are o semnificație binecunoscută.
  • Bungalow din bangalo (din gurajati) și înseamnă „casă ca în Bengal, în stil bengalez”.
  • Salopetele dungarees și bandana provin din cuvintele indiene dungri și bandhnu.

În India există cuvinte și expresii englezești care nu apar în alte varietăți ale limbii engleze. În Indian English, unele cuvinte sunt create prin afixe (mai ales sufixe):

  • shuttler – jucător de badminton
  • wheatish – cu tenul deschis, de culoarea grâului.

Există și tendința de a crea noi cuvinte compuse:

  • kitty party – un eveniment unde fiecare contribuie financiar, se trage la sorți, iar banii adunați sunt folosiți de „câștigător” la următorul eveniment (sunt petreceri cu mâncare, în general prânz)
  • lunch home – un restaurant mic (eatery).

Unele cuvinte au alt înțeles:

  • shift = a se muta sau a schimba locul de muncă)
  • bunk în loc de skip: I am bunking college today. (I am bunking off college today e mai comun în engleza britanică.)

Există și repetări ale unor cuvinte (în general adjective), pentru plural, cu semnificația „mult/foarte/câteva”:

  • little-little things – multe lucruri care sunt mici
  • big-big problems – câteva probleme majore
  • chubby-chubby cheeks – obraji foarte bucălați

Există tendința de a folosi adverbele la începutul propozițiilor, nu la final (fronting):

  • Tomorrow, they can talk about it.
  • Five years back, life was different.

În general, întrebările sunt fără inversiune:

  • You will make the presentation? (nu Will you…?)

„Nu-i așa?” (tags) poate fi exprimat doar prin isn’t it? în loc de variantele standard potrivite (doesn’t it?, can’t you?, will they?).

Pronunția limbilor din India este foarte dificilă pentru noi. În hindi există, de exemplu, patru tipuri de T. Pentru noi T poate fi doar T. Având pronunție diferită de ceea ce cunoaștem noi despre sunete, atunci și pronunția limbii engleze este „deformată” puțin și pe alocuri. Însă, cu bunăvoință și curiozitate, putem înțelege ușor varianta numită Indian English.

Urmărește acest video de 10 minute care prezintă câteva cuvinte interesante din Indian English. Vei descoperi, de exemplu, că indienii au un opus al verbului postpone (a amâna) – prepone (a muta mai devreme o ședință sau activitate).

La Lektor, cursanții studiază o varietate de accente și au oportunitatea de a asculta persoane din diferite țări, cu pronunție specifică, pentru a se familiariza cu comunicarea interculturală și a înțelege ușor diferite variante ale limbii engleze (în scop personal sau profesional).

Studiază și tu limba engleză la Lektor!

Surse:

Introducere în Indian English: https://public.oed.com/blog/introduction-to-indian-english/

Cât de vorbită este engleza în India? https://howwidelyspoken.com/how-widely-spoken-english-india/

Cât timp a fost India colonie britanică? https://www.reference.com/history/long-did-british-colonial-rule-last-india-f6d4b48a55bc1d09

Publicat pe — Lasă un comentariu

10 cuvinte românești de origine germană

4

Când studiezi limba germană, întâlnești uneori și cuvinte care par familiare. Există numeroase cuvinte românești care au origine germană: cartof/Kartoffel, polițist/Polizist, șnițel/Schnitzel.

Împrumuturile din germană sunt vechi sau mai recente. De exemplu, un cuvânt germanic vechi (sapo) a intrat timpuriu în latină și apare în limbile romanice („săpun”). În perioada medievală și mai târziu (ca urmare a extinderii Imperiului Habsburgic, a migrării unor muncitori germani care s-au stabilit și la noi, precum și a dezvoltării culturale și științifice în Germania – filosofie, științe exacte), numeroase cuvinte germane au fost înglobate în limba română (pantof, stofă, șnur, șvaițer, rabat).

În timp, au fost tipărite în România și cărți în limba germană. Cea mai veche carte în limba germană tipărită la noi a fost Geistliche Lieder de Andreas Moldner (Brașov, 1543).

Multe cuvinte de origine germană se referă la alimente (marțipan, blat, bere, șpriț, chelner). Iată o listă de zece cuvinte românești care au de fapt origine germană:

  1. repetent (Repetent), persoană care trebuie să repete un an școlar
  2. șurub vine din substantivul die Schraube (cu pronunție puțin diferită în germană). Verbul schrauben înseamnă „a înfileta”.
  3. șmecher vine din Schmecker, o persoană cu bun-gust (fără sens peiorativ în germană)
  4. parizer, din der Pariser Schinken. Am păstrat în română doar adjectivul, „parizian”. Probabil și „șunca” vine din Schinken.
  5. abțibild (das Abziehbild) – abziehen înseamnă „a dezlipi” și substantivul Bild înseamnă „imagine”.
  6. fraier (der Freier = pețitor), cu o mutație de sens măcar amuzantă
  7. bombastic – din adjectivul bombastisch (pompos)
  8. mișmaș (der Mischmasch) poate fi, conform DEX, un „amestec de elemente eterogene” (păstrând sensul din germană), dar și „afacere necinstită, bazată pe înșelătorie”. Și mahăr (der Macher, cineva care acționează) a ajuns să însemne, de la o persoană influentă, la una șmecheră.
  9. șliț (der Schlitz)
  10. canistră (der Kanister)

Și cuvântul rucsac vine din germană (der Rucksack): Ruck înseamnă „spate”.

Platfus este a „malformație congenitală a piciorului” (DEX), din cuvântul german Plattfuss (cu un calc lingvistic, „picior plat”).

„Turn, ungur, chiflă” și multe alte cuvinte sunt de asemenea de origine germană.

Deși există câteva sute de cuvinte de origine germană în limba română (inclusiv regionalisme din vestul României), ele reprezintă mai puțin de 2% din vocabularul total al limbii române.

La Lektor, poți studia limba germană într-un mediu plăcut, eficient, interactiv și distractiv. Cursurile pentru adulți și cursurile pentru copii au o abordare comunicativă și poți învăța germană fără să ți se pară că e o limbă dificilă.

Bucură-te de cursurile de limbi străine de la Lektor și în perioada vacanței!

Surse:

DEX (Dicționarul explicativ al limbii române)

https://historia.ro/sectiune/general/cate-cuvinte-de-origine-germana-are-limba-romana-568862.html

https://ro.wiktionary.org/wiki/Categorie:Cuvinte_de_origine_german%C4%83_%C3%AEn_rom%C3%A2n%C4%83

Cuvinte românești provenite din germană

Publicat pe — Lasă un comentariu

5 podcasturi pentru iubitorii de Scottish English

scot

Scottish English este o varietate a limbii engleze, vorbită în Scoția. Engleza scoțiană este legată de istoria lor și de o limbă germanică autonomă care datează din secolul al XII-lea. Este considerată limba națională în Scoția și joacă un rol important pentru identitatea lor națională.

Se poate înțelege ușor atunci când ascultăm vorbitori nativi, deși există numeroase diferențe. Limba scoțiană are pluralul lui you: yous. Pentru mine, folosesc varianta mines (al meu). Într-un fel, logic; pentru că toate celelalte pronume posesive au un „s” la final în engleză (yours, hers, ours, theirs). Alte diferențe sunt ușor de recunoscut pentru un vorbitor de engleză (thae cakes was awfy dear = those cakes were awfully dear). Accentul și pronunția sunt adesea diferite, de asemenea. (Puteți citi mai multe despre engleza scoțiană aici: https://www.thoughtco.com/scottish-english-1691929)

Vă propunem 5 podcasturi scoțiene pentru a exersa abilitatea de listening, pentru a vă îmbogăți vocabularul, dar și pentru a învăța lucruri noi.

  1. The Scottish History Podcast – este un podcast creat de Owen Innes, un ghid turistic scoțian din Edinburgh, pasionat de istorie. Acest podcast a ajuns la episodul 76. Episoadele sunt scurte, în general sub 20 de minute. Subiectele sunt foarte interesante și diverse: ce să nu faci în Scoția, dezastrul de la Podul Tay, creaturi mitologice scoțiene, insula Skye, locuri neolitice sau romane din zonă, despre Edinburgh, despre o capelă italiană în Scoția, echipa națională a Scoției, castele scoțiene, haggis (un fel de mâncare local), vikingii din Scoția, cei patru regi scoțieni, un episod despre Sean Connery, Loch Ness și Nessie, whisky, costumele tradiționale și alte subiecte prezentate dintr-o perspectivă istorică.
  2. Simply Scottish – un podcast creat de Andrew McDiarmid despre cultura și istoria scoțiene. Sunt aproape 80 de episoade deja, fiecare de aproximativ jumătate de oră. Este prezentată muzică scoțiană bună, sunt și câteva interviuri (cu scriitori precum Diana Gabaldon și Jock Gallagher). Ascultătorii călătoresc prin Scoția, află despre Crăciunul scoțian, Muriel Spark, scoțienii din Canada, cinematografia scoțiană, mituri și legende din Scoția, sport, poezie, locuri istorice, pionieri în medicina scoțiană, Peter Pan, dar și bucătăria scoțiană (inclusiv dulciuri și băuturi).
  3. The Scottish Clans Podcast – un podcast de Clint Edwards, despre clanurile scoțiene, despre istoria lor, familii, perioada feudală, câteva războaie, dar și despre ospitalitatea din două regiuni ale Scoției. Episodul 79 prezintă „5 lucruri interesante despre scoțieni”. Sunt peste 100 de episoade de 20-30 minute. Pentru că discuțiile principale sunt despre familiile și clanurile scoțiene, unele episoade se referă la ADN, gene sau succesiunea într-un clan.
  4. The Book and Life Podcast – este un podcast de Kristal Fleming, votat cu 5 stele de ascultători. Sunt podcasturi lungi, de o oră și jumătate sau două ore, cu întâlniri și discuții cu persoane faimoase sau cu scriitori – despre viața lor, despre cărți. Este un podcast recent, cu un episod pe săptămână, cu discuții plăcute și valoroase pentru cei interesați de cultură, viața actuală și lectură.
  5. Seesaw Parade – cu știri și opinii „dintr-o perspectivă scoțiană”, cu Colin&James. Așa cum anunță cei doi, este vorba despre o oră de distracție pe săptămână și un podcast premiat. Sunt aproape 300 de episoade deja. Multe titluri sunt amuzante și atractive: Humans Are Terrible, My Covid Brain, We Have To Delete This Episode, Ambushed With A Cake, I Might Curse England. Subiectele sunt variate și din diferite zone ale lumii. Există episoade despre Tom Hanks, Neanderthals, Twitter, Wall Street. Atmosfera discuțiilor dintre cei doi este de stand-up comedy.

La Lektor, cursanții studiază limba engleză pentru a o folosi ca instrument pentru comunicarea globală și sunt încurajați să stabilească legături cu persoane dintr-o gamă largă de culturi. În cadrul cursurilor Lektor, studenții sunt încurajați să se familiarizeze cu diferite accente, native și non-native. Expunerea este foarte importantă pentru a îmbunătăți abilitatea de a înțelege limba engleză, dincolo de accente și particularități.

Studiu plăcut!

Publicat pe — Lasă un comentariu

Winter traditions in Romania

xmas in romania

In Romania, Christmas and mid-winter celebrations last from 20th December to 7th January. The 20th is called ‘Ziua de Ignat’. In the countryside,this day is traditionally the day when the head of the household and other members of the family sacrificed a pig. The meat from the pig is used in the Christmas meals. The family members share a dish called ‘Pomana Porcului’ (Pork’s Charity) which is traditionally cooked in a cauldron and consists of a variety of pork bits (pork belly, shoulder, liver, kidneys, etc.) in a garlic sauce and served with mămăligă (polenta).

Sfantul Nicolae’s Day (St Nicholas) is celebrated on the 6th December. On the evening of the 5th December children clean their shoes or boots and leave them by the door and hope that Sfantul Nicolae will leave them some small presents! Sfantul Nicolae might also be called ‘Moş Nicolae’ (Old Man Nicholas) and although he is celebrated in December, it’s not part of the Christmas celebrations! A tradition says that if it snows on December 6th, Sfantul Nicolae has shaken his beard so that winter can begin.

The Christmas celebrations really begin on Christmas Eve, 24th, when it’s time to decorate the Christmas Tree. This is done in the evening of Christmas Eve. In Romanian, Christmas Eve is called ‘Ajunul Crăciunului’.

Carol singing (known as ‘Colindatul’) is also a very popular part of Christmas in Romania. On Christmas Eve, children go out carol singing from house to house performing to the adults in the houses. They normally dance as well. The children get sweets, fruit, traditional cakes called ‘cozonaci’ and sometimes money for singing well. Adults go carol singing on Christmas Day evening and night.

A traditional Romanian Carol is the ‘Star Carol’. The star, made of colored paper and often decorated with tinsel, silver foil and sometimes bells, is put on a pole. In the middle of the star is a picture of baby Jesus or a nativity scene. Carol singers take the star with them when they go carol singing.

Other popular carols to sing include ‘Oh, What Wondrous Tidings’ (‘O, ce veste minunata’) and ‘Three Wise Men coming from the East’ (‘Trei Crai de la rasarit’).

In many parts of Romania, it’s also traditional that someone dresses up as a goat, with a multicolored mask, and goes round with the carol singers. The goat is known as the ‘Capra’ and it jumps and dances around getting up to lots of mischief!

Another Christmas Eve tradition is a drumming band or ‘dubasi’. This is normally made up of bachelors. A band can have up to 50 or 60 men in it! As well as the drums there’s often a saxophone and violin. The go round the streets and are given presents.

In Romanian, Merry Christmas is ‘Crăciun Fericit’. Santa Claus is known as ‘Moş Crăciun’ (Old Man Christmas). During the time the country was under communist control, the gift bringer was ‘Moş Gerilă’ (Old Man Frost) but Moş Crăciun is the main gift bringer now!

Traditional Romanian Christmas foods include roast pork, ‘ciorba de perisoare’ which is a slightly sour vegetable soup made with fermented bran and pork meatballs; ‘sarmale’ cabbage leaves stuffed with ground pork and served with mămăligă/polenta; ‘Cozonac’ a rich cocoa or Turkish delight bread; “răcituri” meat aspic made with meat parts, usually pork or chicken.

New Year’s Eve is also an important celebration in Romania. It’s sometimes called Little Christmas. Traditionally a small, decorated plough called a ‘Plugusorul’ is paraded through the streets on New Year’s Eve. It is meant to help people have good crops during the following year.

On New Year’s Day, children wish people a Happy New Year while carrying around a special bouquet called a ‘Sorcova’. Traditionally, the Sorcova was made of twigs from one or more fruit trees like apple, pear, cherry or plum. They’re put into water in a warm place on 30th November, so they hopefully come into leaf and blossom on New Year’s Eve! Nowadays often a single twig of an apple or pear tree is used and it’s decorated with flowers made from colored paper.

Romanian winter celebrations are fascinating and deeply rooted in the history and culture of the Romanian people. If you ever visit Romania in the winter, make sure you taste the delicious traditional foods and enjoy the unique traditions.

 

Publicat pe — Lasă un comentariu

7 Unique Things about Romania

1

Today, 1st December, we celebrate Romania’s National Day or Great Union Day, marking the unification of Transylvania, Bessarabia, and Bukovina with the Romanian Kingdom in 1918. To honour this special day our blog post will look at some unique features that make Romania a truly wonderful place to live in and a great travel destination.

 

1.It’s home to the world’s heaviest building

Bucharest’s Palace of the Parliament, begun during the final years of Nicolae Ceaușescu’s rule and not finished until 1997 (seven years after his death), is 240 metres long, 270 metres wide, 86 metres high (12 storeys), and cost a staggering €3 billion (£2.5bn) to build.

Inside you’ll find 3,500 tonnes of crystal, 480 chandeliers and 1,409 ceiling lights, while 700,000 tonnes of steel and bronze was used for monumental doors and windows. Guinness World Records recognises it as the heaviest building on the planet.

 

2. And the world’s most beautiful road

In his search for the “world’s best driving road” Jeremy Clarkson declared that he had found it in the middle of Romania – in the form of the Transfagarasan highway. Whichever way you look at it, it is an extraordinary feat of engineering: a stretch of tarmac packed with tunnels, viaducts and bridges and which takes the skill of navigating hairpin bends to new heights. The road was another Ceaușescu creation. He wanted to ensure that in the event of a Soviet invasion there was a speedy way of escaping through the strategic (and scenic) mountain passes of the Southern Carpathians (not that it was ever used for that purpose).

 

3.Visitors might spot Europe’s largest mammal

Tipping the scales at 1,400lbs, the European bison was nearly hunted to extinction, but in recent years has been reintroduced to several Eastern European countries, including Romania.

The country also has Europe’s largest population of brown bears.

4. Bucharest has one of the world’s most beautiful bookshops

Cărturești Carusel opened in 2015 in a restored 19th century building. It contains more than 10,000 books, 5,000 albums and DVDs and a top floor bistro.

5. Its 4G network is the envy of the world

Romania is one of the best places in the world for 4G speed, occupying an impressive fourth place out of 78 nations, according to OpenSignal. Users in the country can expect speed of 35.61 Mbps, on average, compared to just 21.16Mbps in the UK.

6.It’s the surprising birthplace of good coffee

Francesco Illy, the founder of the Italian coffee roasting company, was actually born in Timișoara, Romania. He later moved to Vienna, and then the Italian city of Trieste. He didn’t make a 2006 list of the 100 Greatest Romanians, however, which was topped by Stephen the Great and featured the likes of Nadia Comăneci and Gheorghe Hagi.

7.The Romanians have invented plenty

And not just long sausages. Nicolae Paulescu discovered insulin (though two Canadian scientists were awarded the Nobel Prize in 1923 for their studies on the hormone), Henri Coandă has been credited with inventing the modern jet engine, and Petrache Poenaru created the fountain pen.

The country has four Nobel prize laureates: George Emil Palade (medicine), Elie Wiesel (peace), Herta Müller (literature) and Stefan Hell (chemistry).

 

I hope this list has convinced or reminded you that Romania has a lot of unique things to offer. If you have become interested in Romanian culture, take a step further and book your first Romanian language course with Lektor!

Sources:

https://en.wikipedia.org/wiki/Great_Union_Day

https://www.telegraph.co.uk/travel/destinations/europe/romania/articles/romania-amazing-facts/

Pictures: Canva

Publicat pe — Lasă un comentariu

8 lucruri extraordinare de văzut/făcut în Germania

oktoberfest

Germania este o țară cu adevărat fascinantă. Cu o istorie bogată, locuri frumoase și multe oportunități academice sau profesionale, Germania este o destinație foarte ofertantă. Limba germană e considerată o limba dificil de învățat, dar, dacă plănuiești să călătorești sau să te muți în Germania, vei avea surpriza să descoperi că o mare parte din germani vorbesc engleză (chiar forte bine) și că sunt dornici să te ajute să exersezi limba lor maternă.

În rândurile ce urmează, vom explora câteva lucruri pe care să le faci dacă plănuiești sa vizitezi Germania

  1. Vizitează Neuschwanstein Castle (Schloss Neuschwanstein).

Castelul făcut celebru de Frumoasa adormită a lui Walt Disney, acesta este cea mai fotografiată clădire din Germania. Construit de Ludwig II of Bavaria, Neuschwanstein Castle este o bijuterie arhitectonică, a cărei arhitectură ar fi fost inspirata de muzica lui Richard Wagner.

  1. Mergi la Zidul Berlinului.

Construit in 1961, pentru a separa Germania de Est de Germania de Vest, acest zid a fost un simbol al fricii și presiunii, până în noiembrie 1989. Dacă îl vizitezi astăzi, vei vedea doar ruine și graffiti, dar vei trăi cu siguranță o experiență emoțională profunda.

  1. Fă plajă la Schleswig-Holstein: Sylt.

Acest loc pitoresc de pe coasta de nord a Germaniei este denumit St. Tropez-ul Nordului. Vei găsi aici valuri ideale pentru surfing, magazine de lux și restaurante cochete.

  1. Fă o plimbare relaxantă la Potsdam: Sanssouci Park.

 

Un loc de relaxare cu un aer regal, parcul Sanssouci e ideal pentru plimbări lungi, în timpul cărora poți admira grădinile luxuriante și palatele sofisticate construite de Frederick the Great.

  1. Petrece o zi plină de inspirație la muzeele din Weimar

În acest oraș vechi de 1000 de ani s-au plimbat Nietzsche, Liszt, Bach, Goethe, Schiller și mulți alții. Weimar este una dintre destinațiile “intelectuale” favorite ale turiștilor.

  1. Planifică o zi plină de distracție la Rust: Europa-Park.

Acest parc tematic îți va sigura o zi fantastică cu familia. Poți face curse de Formula 1, poți vizita o stație spațială MIR în miniatură sau poți lua prânzul în Cartierul Francez. Indiferent de vârstă sau gen, vei avea parte de o experiență de neuitat.

  1. Mergi până la BMW Museum

Germania este renumită pentru producția de mașini de lux. Dacă însă intri in muzeul futuristic BMW, vei avea sentimental că ești părtaș la crearea unor opera de artă. Iubitor sau nu de mașini, această experiență te va face să respecți această industrie.

 

  1. Mergi la Oktoberfest

Dacă iubești berea și vrei să fii parte dintr-o experiență germană autentică, vizitează Germania în octombrie. Oktoberfest este cel mai important Volksfest ( bere + folclor) din lume. De-a lungul a 17 zile de festival, se beau 7.7 milioane de litri de bere, se consumă mâncăruri tradiționale și se participă la tot felul de activități distractive.

Sper că acest scurt articol ți-a deschis apetitul pentru o călătorie în Germania. Pentru o experiență cât mai autentică, încearcă să înveți limba acestei țări fascinante. Te asteptăm la Lektor pentru primul tău curs de limba germană!

 

Publicat pe — Lasă un comentariu

Romanian Easter Food, in an Eggshell

easter

The Easter Lent is the longest of all four main Lent periods in Romania and lasts for forty days plus the week before Easter (also known as the Passion Week. During this period, people abstain from consuming alcohol, meat, dairy and eggs.

After fasting for so long, Romanians look forward to indulging in the traditional Easter menu. Preparations for the Easter feast start days before the celebrations, so that there is plenty of time to prepare the rather complex dishes Romanian families celebrate with.

Food is a big part of the holiday, but also a pretext for social gatherings, with families and friends breaking bread together for Sunday lunch or dinner as a way to commemorate the revival of Christ.

The menu is really diverse, so that all family members find something to cater to their liking. Here’s a list of the most beloved traditional dishes:

Painted  Eggs. You can’t have Easter without eating at least a couple of hard-boiled eggs. A pinch of salt is all you need to enjoy this long-lasting Easter tradition.

Roast lamb. Usually served with spring roasted vegetables, such as carrots, green beans, potatoes, and green peas.

Drob. Usually made of lamb or pork organs, finely chopped, mixed with eggs, parsley and vegetables.

Traditional sponge cake (cozonac).  A delicious sweet bread typically filled with Turkish delight, nuts and cocoa.

Pasca: A special kind of cheese cake with a sweet or salty cheese filling and sometimes raisins.

Red wine. There’s nothing that accompanies lamb stake better than a chilled glass of red wine, especially if it’s produced locally by villagers or by one of the iconic wineries in Romania.

Other foods many Romanians eat on Easter are the famous sarmale (minced meat in cabbage rolls) and boeuf salad (finely chopped beef or chicken (despite its name) mixed with carrots, potatoes, mayonnaise, and pickles).

Publicat pe — Lasă un comentariu

Limba maghiară

hun

Limba maghiară face parte din familia limbilor fino-ugrice, subgrupa ugrică sau igriană. Celelalte două limbi ugrice sunt ostiaca și mansi, care nu sunt vorbite în Europa, fiind limbi siberiene vorbite la est de Urali.

Între limbile europene, rude foarte îndepărtate ale maghiarei sunt finlandeza și estona.

Pentru limba maghiară sunt circa 10 milioane de vorbitori în Ungaria, 1 milion de emigranți în diferite țări, precum și aproximativ trei milioane de vorbitori în țările învecinate (România, Serbia, Slovacia, Ucraina).

După ce ungurii s-au așezat în Europa Centrală (în secolul al IX-lea*), în limba lor au intrat și câteva împrumuturi de origine slavă, latină sau germanică, mai ales termeni religioși și în număr mic, aproape 2.000 de cuvinte.

Astfel, 6% din cuvinte sunt de origine latină și greacă, 9-10% de origine turcă, 11% de origine germană, 20% de origine slavă, 21% de origine uralică și 30% de origine necunoscută.**

Primul text în limba maghiară este o traducere a unor rugăciuni (în anii 1190). Tiparul a ajuns în Ungaria în secolul al XV-lea, iar prima carte tipărită în limba maghiară este Noul Testament (1541).

Limba literară unificată datează din secolul al XIX-lea.

Câteva cuvinte uzuale în maghiară sunt: ember (om), viz (apă), ir (a scrie), olvas (a citi).

Numele Ungaria are mai multe origini posibile. O ipoteză este faptul că provine din numele unui trib turc, Onogur (care înseamnă „trei triburi” sau „trei săgeți”.

Lingviștii au identificat opt dialecte ale limbii maghiare.

Limba cuprinde 14 vocale și 25 de consoane. Vocabularul este îmbogățit de afixe (mai ales sufixe cu 2-3 forme). Substantivele au 18 cazuri, ceea ce pare dificil la început. Însă acestea sunt formate în mod regulat cu sufixe.

Cu ajutorul unor prefixe se pot forma cuvinte pentru strămoși și descendenți. Există cuvinte pentru stră-stră-stră-bunic și chiar stră-stră-stră-stră-bunic sau nepot.

Cu ajutorul sufixelor se pot forma cuvinte foarte lungi, chiar de 50 de litere. Este o caracteristică a limbilor aglutinante.

În loc de prepoziții, în limba maghiară există postpoziții (la fel ca în japoneză). De exemplu, în loc de „pe masă” se spune „masă pe”.

Ordinea cuvintelor este uneori diferită de română. De exemplu: Floarea Ion vede (= Ion vede floarea).

Există patru nivele de politețe.

În limba engleză (și română) există puține cuvinte de origine maghiară, cum ar fi paprika și hajduk.

O listă a scriitorilor unguri găsiți aici: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Hungarian_writers

Între aceștia, cunoscuți pe plan internațional sunt Antal Szerb, Gyula Krudy, Attila Jozsef și Peter Esterhazy.

Compozitori celebri sunt Bela Bartok și Franz Liszt. Între actrițele cunoscute, Zsa Zsa Gabor, Goldie Hawn și Kate Hudson au origine ungară.

Un curs de limba maghiară poate fi accesat aici: http://www.nebulo.ro/

 

* Câteva informații din enciclopedia lingvistică a lui Peter K. Austin.

** Mai multe detalii aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_language

 

Publicat pe — Lasă un comentariu

Limbile europene

europe

Peste 100 de limbi sunt vorbite în Europa. Dintre acestea, aproape 50 fac parte din familia indo-europeană.

Există și câteva subdiviziuni:

  • 12 limbi slave (bulgara, ceha, poloneza, slovena, ucraineana)
  • 11 limbi romanice, derivate din latină (franceza, italiana, portugheza, româna, spaniola, catalana)
  • 10 limbi germanice (engleza, germana, daneza, olandeza, suedeza, norvegiana, islandeza)
  • 4 limbi celtice (irlandeza, galeza, celta scoțiană, bretona)
  • 2 limbi baltice (letona și lituaniana)
  • albaneza
  • armeana
  • greaca
  • romani
  • 12 limbi uralice (maghiara, finlandeza, estona)
  • limbi semitice (de exemplu malteza)
  • limba bască
  • limba kalmâcă (de origine mongolă)

După cum vedem, unele limbi sunt unice reprezentante ale familiilor din care face parte fiecare.

Unele dintre aceste limbi sunt larg răspândite și sunt de circulație mondială (engleza, franceza, germana, spaniola, portugheza). Italiana și greaca sunt de asemenea importante, din punct de vedere literar și istoric, fiind mai des abordate de studenți.

Multe limbi europene sunt în situație precară, pe cale de dispariție.

Există multe limbi locale sau regionale. Două insule mari din Marea Mediterană sunt în această situație:

  • în Sardinia, care aparține Italiei, se vorbește italiană în contexte formale, iar în general locuitorii folosesc limba sardă. Mai mult chiar, în nord este vorbită sarda logudoreză (sardu logudoresu), iar în sud sarda campidaneză (sardu campidanesu).
  • în Corsica, o insulă franceză, putem comunica în franceză, însă localnicii vorbesc corsa (corsu), o limbă asemănătoare cu limba italiană.

Imigranții îmbogățesc, desigur, numărul limbilor vorbite pe teritoriul Europei.

Aici găsiți o listă cu țările europene și limbile oficiale vorbite în fiecare dintre ele: https://www.nationsonline.org/oneworld/european_languages.htm

 

Publicat pe — Lasă un comentariu

Despre limba finlandeză

fin

Finlandeza face parte din limbile fino-ugrice, subgrupa balto-finică. Este înrudită într-o foarte mică măsură cu maghiara, care face parte din subgrupa fino-ugrică. Mai apropiate de limba finlandeză este limba estonă.

Sunt 5 milioane de vorbitori de finlandeză în Finlanda și circa 200.000 în Suedia. Există mici comunități de vorbitori și în Estonia, Rusia, Australia.

Se consideră că populațiile de acolo s-au stabilit în zonă acum 2000 de ani. Există foarte puține împrumuturi germanice în finlandeză.

Prima carte în limba finlandeză, un abecedar, a fost publicată în anul 1542. Șase ani mai târziu a apărut și „Noul Testament” în finlandeză. Iar prima epopee națională, „Kalevala”, a apărut în 1835.

În secolul al XIX-lea a fost adoptată și limba literară standard, cu puține elemente din alte dialecte.

De curiozitate, putem să parcurgem numerele de la 1 la 10 în finlandeză:

  1. yksi
  2. kaksi
  3. kolme
  4. neljä
  5. viisi
  6. kuusi
  7. seitsemän
  8. kahdeksan
  9. yhdeksän
  10. kymmenen

Lista scriitorilor finlandezi este destul de lungă*, însă la noi puțină literatură finlandeză a fost tradusă, pentru că există puțini traducători pentru această limbă.

Aici puteți găsi câteva cuvinte și expresii de bază, utile într-o călătorie în Finlanda: https://ro.speaklanguages.com/finlandez%C4%83/expresii/expresii-de-baz%C4%83

Acest video conține 200 de fraze utile, pronunțate clar și în mod repetat: https://www.youtube.com/watch?v=FUberIhWqSM

Un ghid interesant, pentru începători, găsiți și aici: https://www.youtube.com/watch?v=s-Lfgn7rlAs

* Scriitori finlandezi: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Finnish_writers

* O carte interesantă tradusă la noi este „Vacile lui Stalin” de Sofi Oksanen, care atinge situația estonienilor emigrați în Finlanda, o țară cu limba apropiată întrucâtva de estoniană.